Încă de la fondarea sa, în anul 1961, acest brand parizian s-a specializat în parfumuri și lumânări. Ingredientele naturale atent selectate, arta parfumieră minuțioasă și pasiunea creatoare a fondatorilor sunt reflectate în toate produsele Diptyque.

Despre brandul Diptyque

Povestea brandului Diptyque a început în inima Parisului, pe bulevardul Saint-Germain, cu trei prieteni uniți de aceeași pasiune creatoare. Fondatorii firmei – Christiane Gautrot, Desmond Knox-Leet și Yves Couesland – activau, inițial, în domenii cu totul diferite. Prima era un renumit designer de interior, al doilea se ocupa de pictură și al treilea lucra ca regizor de teatru și scenograf. Cei trei s-au întâlnit cu ocazia creării țesăturilor și a tapetelor pentru casele de design Liberty și Sanderson, iar, ulterior, au deschis împreună un showroom pentru prezentarea propriilor modele. Yves a devenit consultant comercial; Desmond și Christiane contribuiau cu inspirația artistică. Pas cu pas, au construit un spațiu unic, unde, în afara decorațiilor artistice, au început treptat să ofere și parfumuri. Lipsa lor de cunoștințe în domeniul parfumeriei a fost mai mult decât compensată de un entuziasm debordant. Și au reușit. Prima lor creație, o apă de toaletă numită simplu „L’eau“ (apa), a câștigat imediat o popularitate extraordinară printre clienți. Astăzi, oferta parfumurilor Diptyque conține câteva zeci de produse, dintre care multe au fost dezvoltate în colaborare cu parfumieri de talie mondială, ca Fabrice Pellegrin și Olivia Giacobetti. Parfumurile Diptyque sunt senzuale și îmbătătoare. Îți intensifică sex-appeal-ul și îți sporesc încrederea în farmecul propriu.

12 3 6

12 3 4 5 6 Următoarele 15 Nahoru

Meniu