Testul produselor de bronzat! Care este mai bun?

produse de bronzat

Soarele de primăvară este garanția bunei dispoziții. Aici la Aoro, adorăm soarele. Fie că ne petrecem vacanța într-un rai tropical, că ne plimbăm în natură sau că mergem la shopping în orașul încins de razele primăverii, nu uităm niciodată să ne protejăm cu o cremă de bronzat de calitate. Vrei să știi care este cea mai bună? Noi le-am testat! Află aici rezultatul testării produselor solare de top. Apoi, hai la soare!

Atunci când alegi cele mai bune creme de bronzat, trebuie să urmezi câteva principii simple:

  • Factorul SPF trebuie să corespundă fototipului tău, cu alte cuvinte, cu cât este mai deschisă culoarea epidermei, cu atât mai mare trebuie să fie factorul de protecție solară ales.
  • Gândește-te și la particularitățile pielii tale: dacă ai o piele sensibilă, sunt de preferat produsele fără parfum din oferta brandurilor de dermatocosmetice, iar pentru o piele uscată trebuie alese creme hidratante mai fluide.
  • Iar, dacă te îndrepți spre apă sau spre activități unde vei transpira, alege un produs rezistent la apă.

Nu te teme, chiar și după această sortare exigentă, încă mai rămân suficiente produse corespunzătoare. Pe care să-l alegi? Încearcă unul testat de noi.

Cele mai bune creme pentru bronzat: recenzii

Am lăsat selectarea produselor de testat pe seama experților - specialiștii noștri în produse. Și, ca să nu le testez numai eu, am implicat încă trei colege – Lucia, Cati şi Ivanka. Fiecare a testat produsele în condiții diferite. Care au fost rezultatele? 

Lucia P.

Eu nu sunt genul care se bronzează pe plajă ore în șir, dar caut soarele oriunde mă deplasez. Am testat cele două creme la shopping în oraș și la o grădină de vară, unde am savurat o bere cu prietenii. Mai jos poți citi impresiile mele:

Vichy Idéal Soleil Capital, loțiune pentru plajă SPF 30

Parfum: 5

Aplicare: 5

Absorbție: 3

Fiabilitatea protecției împotriva arsurilor solare: 5

Oricine are, ca mine, o piele uscată va aprecia cu siguranță textura fluidă a cremei de bronzat Vichy Idéal Soleil Capital. Se aplică perfect, emoliază și catifelează plăcut pielea, fără urme grase. Atenție doar la transferul acesteia pe haine. Eu am îmbrăcat un tricou la scurt timp după aplicarea cremei și au rămas pe el dungi albe. Crema trebuie lăsată mai întâi să se absoarbă perfect.

vichy protectie solara

Compoziția este hipoalergenică și fără parabeni, neexistând deci un pericol de erupții cutanate. Apreciez parfumul foarte plăcut și foarte discret. M-a protejat eficient de soare, în plus rezistă la apă și promite că respinge nisipul. Vara, pe o plajă nisipoasă va fi cu siguranță un produs de top. O recomand călduros.

Clinique Sun, lichid mineral de bronzat, cu protecție solară SPF 50

Parfum: fără parfum

Aplicare: 3

Absorbție: 5

Fiabilitatea protecției împotriva arsurilor solare: 5

Crema pentru bronzarea feței Clinique Sun reprezintă o alegere excelentă pentru tenul sensibil și ușor problematic. Imediat după aplicare a lăsat pe față o peliculă albă subțire, care s-a absorbit foarte rapid, lăsând pielea mată, exact conform așteptărilor mele în privința unei creme solare de față, de calitate. În plus, crema nu astupă porii și a jucat perfect și rolul de bază de machiaj: un atu de neprețuit în oraș.
 
Crema este fără parfum și conține filtre minerale, deci nu încarcă inutil fața cu substanțe chimice și nici nu trebuie să-ți faci griji că ți-ar apărea vreun coș. Pentru mine este, cu siguranță, un produs de nelipsit în această vară, iar ambalajul mic și practic îl face ideal de transportat în geantă.

 

Lucia F.

Lucia a testat produsele primite în condiții cu adevărat solicitante. Le-a luat cu ea în Vietnam şi le-a testat sub soarele arzător al plajei tropicale. Care dintre acestea a devenit preferatul ei?

Bioderma Photoderm Bronz, ulei uscat spray SPF 30

Parfum: 3

Aplicare: 5

Absorbție: 4

Fiabilitatea protecției împotriva arsurilor solare: 4

Uleiul uscat Photoderm, de la Bioderma se distinge prin aplicarea extrem de simplă. Uleiul de bronzat se întinde frumos, iar pielea este grasă doar câteva momente, după care uleiul se absoarbe imediat. Uleiul are un parfum floral puternic, care nu m-a încântat. M-a protejat eficient de arsurile solare, dar necesită în mod cert o reaplicare regulată – la plajă, după fiecare a doua baie.

Shiseido Sun Protection, loțiune de protecție solară SPF 15

Parfum: 5

Aplicare: 3

Absorbție: 5

Fiabilitatea protecției împotriva arsurilor solare: 5

Loțiunea de bronzat Shiseido Sun Protection a câștigat, pentru mine, pe toată linia. Ambalajul este ergonomic, se închide etanș și încape în orice buzunar sau poșetă. M-a surprins rezistența excelentă și protecția fiabilă la mare, în ciuda unui factor de protecție de doar 15. Crema are o textură relativ fermă, se întinde mai greu, dar se absoarbe foarte bine și rezistă până la 5 ore. Parfumul este deosebit și mi-a plăcut cel mai mult dintre cele trei creme. Aroma este greu de descris, ca un balsam de rufe de cea mai bună calitate 😉.

shiseido sun

Ivanka

Colega Ivanka a testat cremele în grădina ei fermecată. Care i-a plăcut mai mult?

Piz Buin Instant Glow, cremă iluminatoare cu protecție solară SPF 30

Parfum: 4

Aplicare: 5

Absorbție: 5

Fiabilitatea protecției împotriva arsurilor solare: 5

Sunt o persoană cu piele sensibilă. Doar ce-și arată soarele dinții de primăvară, că m-am și ars. De aceea, Piz Buin Instant Glow m-a surprins plăcut. Se întinde ușor și nu lasă clasica peliculă albă. Crema conține particule sclipitoare minuscule și discrete, dar care iluminează intens la soare. Se absoarbe imediat, nu încarcă porii şi, prin urmare, cred că este produsul ideal pentru vacanță, pentru hoinăreli sau în oraș, pe drumul spre și dinspre locul de muncă.

piz buin instant glow

La câteva minute după aplicarea pe piele, nu simți nimic și, totuși, ești perfect protejată. Parfumul ca de mere dulci, neobișnuit pentru un produs de bronzat, se simte doar la aplicare, după care dispare complet. Am apreciat că nu a făcut concurență parfumului meu. Sunt mulțumită de cremă și o recomand călduros, chiar și persoanelor cu pielea foarte sensibilă.

Cati

Cati a luat cremele cu ea în vacanță pe malul lacului, precum şi la drumeții solicitante. Cum au făcut față provocărilor?

Biotherm Lait Solaire Hydratant, loțiune de bronzat SPF30

Parfum: 5

Aplicare: 4

Absorbție: 5

Fiabilitatea protecției împotriva arsurilor solare: 5

Îmi plac mult cosmeticele Biotherm, datorită conținutului bogat de apă termală și de substanțe bioactive. Crema poate fi utilizată atât pe față, cât și pe corp, ceea ce este minunat, fiindcă nu este nevoie să car două creme. Ambalajul este de înaltă calitate, astfel încât produsul nu curge și se dozează bine. La Biotherm Lait Solaire m-au bucurat cel mai mult parfumul minunat și lejeritatea produsului. Răcorește plăcut și rezistă destul de bine. Singura critică este legată de faptul că, în mișcare, apar pe piele mici biluțe de produs. Altfel, acesta este preferatul meu pentru vara anului 2018 😊.

protectie solara

La Roche-Posay Anthelios Lotion, loțiune de bronzat SPF 30

Parfum: 2

Aplicare: 4

Absorbție: 5

Fiabilitatea protecției împotriva arsurilor solare: 4

Meniu